Buna dimineata...

Sunt lucruri in viata atat de frumoase, atat de speciale, incat avem tendinta groaznic de idioata de a le trece cu vederea. Mi-am propus ieri dimineata sa le vad, sa le vad altfel, ca si cum ar fi prima data cand as trai, cand as face lucruri marunte. Nu stiu cati dintre noi observa cat de frumoasa este o dimineata acasa. Miroase a somn, a paine prajita, a cafea cu mult lapte. Incerci sa iesi din starea asta de tranzitie (se stie, cafeaua e cel mai bun catalizator ) si deschizi fereastra. Am constatat cu stupoare ca ora la care eu ma trezesc este ora la care oamenii sunt deja in drum spre serviciu, ies la jogging sau plimba cainele. Serviciu nu am, jogging nu fac, iar cainele imi lipseste cu desavarsire. Intr-un mod bizar agitatia care incepe sa deschida ochii pe strada, iti insufla o energie inexplicabila, este exact senzatia ca te hranesti cu puterea altora de a se trezi devreme. Gata, am inchis fereastra, cafeaua nu se bea singura si nici calculatorul nu se deschide asa deodata. Restul e ritual: cafea, mess, ciocolata si vanilie si cel mai important intunericul. Intotdeauna inchid draperiile dimineata, pentru a se conserva culoarea noptii, bineinteles ca aceasta nuanta nu imi permite "sa vad prea multe" ca atare aprind o veioza. Ce este ciudat este ca noaptea dorm cu draperiile laaarg deschise pentru a lasa si o dunga de lumina sa intre in casa, daca ar fi prea intuneric nu as reusi sa dorm. Oricat de somnoroasa as fi, oricat de mult mi-as dormi sa mai dorm o ora, deschid ochii larg in fiecare dimineata, fericita ca traiesc, ca exist si ca am o sansa sa ii fac si pe altii fericiti.