Etajera din camara

V-ati dorit vreodata ceva, atat de mult, atat de intens, pentru ca in momentul atingerii telului propus, sa realizezi inutilitatea sa?! Recent aceasta intramplare de natura odioasa a pus stapanire pe mine. Cum nu imi place sa fiu singura, inclin sa cred ca au fost si altii care au simtit la fel. Usor, usor, lumea s-a impartit in doua tipuri umane: oamenii care vor sa inteleaga si oamenii care vor sa traiasca. Va veti intreba desigur, cum si daca este posibil sa le faci pe amandoua...in mod cert poti, la fel de cert in schimb doar una din ele te va face cu adevarat fericit. Sa luam spre exemplu iubirea. Vesnica tema, vesnicul subiect, vesnica regasire. Ei bine nu mi-e frica sa o spun, am cunoscut multi oameni care "sufera" de lipsa ei, altii care se bucura de ea, desi nu au stat prea mult sa o caute si pe altii ca mine care stau si privesc de undeva de sus(sau de prea jos) ce se intampla. Clasificarea asta prea genreala am observat-o si intr-un aeroport din Frankfurt. Daca stai linistit la o cafenea si privesti cum traiesc altii, ce fac, ce simt, vei fi surprins. Am gasit oameni aclamati la sosirea pe aeroport, am vazut oameni dupa care se intoarce capul (femei), angajate care trec neobservate, oameni care nu sunt asteptati de nimeni. O buna bucata de timp am confundat relaxarea de pe fata celor "neasteptati" cu tristetea, cu singuratatea. A fost nevoie de doi buni prieteni (si o sticla de vin) ca sa inteleg ca, desi nu tipi ca esti fericit, uneori fericirea este undeva in tine. Poate cei ce nu erau asteptati, urmau sa astepte, poate cei ce trec neobservati au propriul lor loc de fericire, poate cei ce nu zambesc sunt mai naturali. Important este sa iti gasesti locul fericirii, aici sau mai incolo si cand l-ai gasit, sa pretinzi ca inca te mai aflii in cautarea sa. Doar asa, poti sa conservi un amalgam de zambete, pe etajera din camara. Ai grija, prea multa fericire ii va molipsi si pe cei din jur.