In dulcele-mi stil clasic..

Am facut multe lucruri gresite in viata mea si in special in viata altora. Nu sunt in masura sa spun care din acestea m-au intristat mai mult , insa va pot confirma ca, treptat treptat, am uitat de fiecare in parte (spre fericirea mea si dezastrul altora).Daca stam sa analizam asa se intampla cu tot raul de aici, aici insemnand suprafata restransa de un orizont ingust si un spatiu mai strans decat ne permitem.Tragediile lumii au ramas file de istorie, dramele umane, nici macar atat .Totusi cum se face ca simtim intr-un anume punct, ca totul s-a sfarsit pentru noi? Cm ne consideram indreptatiti sa credem ca raul suprem se rasfrange asupra noastra? Desi, nu-mi place sa recunosc, natura egoista a oamenilor se infiltreaza si aici. Traim cu senzatia ca dezastrul nostru ar trebui sa-i afecteze pe ceilalti, desi, la randul nostru, refuzam sa fim afectati de alte dezastre. O vreme detesta, asta la oameni, acum insa realizez ca nu merita invinuiti. Fiecare individ traieste intr-un bizar univer interior ( pe linga cel exterior care aparent de ocupa tot timpul) in care “eul” nu este doar centrul ci si “periferie”. Pe de alta parte ideea universurilor paralele, sau perpendiculare in cele mai rele cazuri, implica si problema unei alegeri: pe care dintre cele 2 universuri ne vom concentra alegerea, pe cel interior, sau pe cel exterior ?...si in special pe ce criterii vom face alegerea? Pe ce criterii iti vei alege, draga cititorule universul “preferat”. EU ?. Eu am ales exteriorul si nu intentionez sa ma laud cu asta, pentru ca motivul alegerii mele nu-mi ingaduie placerea .Am ales exteriorul pentru ca interiorul nu a avut prea multe de oferit. Mai bine zis, nu as fi avut ocazia sa uit, asa cum face fiecare om in parte, de proprile mele “tragedii”, daca eram prea atenta la acestea. Cine a spus ca uitarea necesita timp?.. NU.
Uitarea necesita dorinta de a lasa in urma trecutul si astrele m-au inzestrat cu asfel de dorinta inca de la o varsta frageda. M-ai putea intreba atunci de ce rememorez tot ce-am lasat candva in trecut. In acest caz m-ai intrista profund caci crede-ma ca scriu doar din nostalgie, pentru mine, pentru “EU” , pentru “fostul MINE”, pentru “fostul EU” ( ca tot vorbeam canva de egoism) . Trebuie sa recunosc ca pe langa aceasta nostalgie, exista si un mic sentiment de mandrie. Aceasta privirea detasata de suflet , acesti ochi reci care imi permit sa nu mai simt cu aceasi intensitate... nu ma acuza de duritate , ci gandeste-te doar ca, asa cum iti amintesti de fiecare clipa fericita cu un strop de tristete (pentru ca a trecut), asa iti vei aminti de fiecare clipa trista cu un fir de bucurie (tot pentru ca a trecut). Spune-mi fericita, sau NU, dar nu-mi spune niciodata trista.

*pentru universul din voi