Mi-am dat seama recent ca oamenii inafara de iubire, ura, simpatie, invidie, bucurie sau tristete, simt furie. Bineinteles, am aflat asta prin propria eperienta, petrecand nopti nedormite, nevisand, neavand nici macar decenta de a ma bucura de un cosmar. Simti uneori ca exista o asa numita “apasare” in interiorul tau, o stare negativa,ce are forta necesara de a se manifesta, de a iesi prin tine. Ca ai stari de furie, ca ele se manifesta, ca iti ranesc apropiatii, ca te indeamna sa fii violent pana si cu cel lipsit de vina e grav. Insa, nu e ore mai grav cand aceasta violenta nu se manifesta? Cand ea ramane blocata intr-un colt ascuns al sufletului tau, avand “rolul”, avand capacitatea sa te macine incetul cu incetul, sa te erodeze? In definitiv, diferenta dintre o piatra strivita si una macinata de vant nu este decat un anumit interval de timp. Asa se intampla si cu noi, suflete care nu se pierd niciodata unele de altele, ci doar unele de ele insele... multi spun ca se chinuie din rasputeri sa tina furia doar pentru ei, sa nu faca rau prin ea. Altii recunosc ca nu se pot controla, ca refuleaza fara voie, dar cu cei ce nu pot refula, oare ce se intampla? Recent, un studiu, mai mult propriu decat personal, mi-a demonstrat ca furia launtrica trebuie impinsa la suprafata, trebuie scoasa la iveala, pentru ca doar asa vei avea parte de nopti linistite. Nu, draga cititorule, nu te indemn sa bati cu pumnul in masa de fiecare data cand nu iti convine ceva, si cu atat mai putin te indemn sa ranesti un apropiat (sub orice forma) atunci cand esti furios. Eu te indemn sa alergi. Alege-ti un drum (de data asta ma refer la cel mai propriu sens posibil) pune-ti addidasii vechi si comfortabili, asteapta momentul tau de eliberare si declanseaza inceputul. Alearga, fugi, pentru ca nu vei fugi de probleme, ci vei fugi spre ele. O sa simti la un moment dat ca obosesti. Atunci furia va fi ultimul lucru ramas in tine. Tot felul de sentimente dispar din sufletul tau, pentru ca ultimul sa ramana cel negativ. Va fi doar inceputul. Alearga pana nu iti vei mai simtii picioarele. Alearga pana cand pulsul tau va misca asfaltul, alearga pana cand o sa simti ca pamantul se misca in acelasi ritm cu tine. Abia cand nu vei mai putea misca un deget, abia atunci poti fi sigur ca orice urma de furie s-a evaporat! Veti fi mai mult ca sigur surprinsi de conditia voastra fizica. In general, sunt deplorabila la “alergari”, dar cand am incercat sa imi stabilesc o tinta, sa ma gandesc asupra problemei ce ma macina, asupra pierderii din interior, ea te alimenteaza, te impinge catre un anumit tip de violenta. Ei bine, acest tip de violenta, neavand cadrul necesar pentru a se desfasura, va sfarsi prin a se distruge pe sine, ca in final tu, sa te simti sfarsit. In schimb, nu cred ca sunt multi care fac diferenta intre un sfarsit si un nou inceput,iar eu una nu vreau sa admit ca exista aceasta. In fond, este forma naturii de a ne arata eternitatea! Viata succede la moarte, moartea succede la viata. Desi vorbim de inceput si sfarsit, continuarea lor ciclica va defini intotdeauna eternitatea.
2 comentarii:
adica un fel de tacere eterna, de alergare eterna... cred ca toti suntem furiosi uneori, dar cand iti doresti cu adevarat ceva, cand ti-o oresti din toata fiina nu cred ca mai poti simti asa ceva... ramane doar ce e frumos si placut si vrei sa faci totul, sa te "consumi" pentru acel ceva... cred cel putin :)
somn usor !
mie mi se pare ca furia e cel mai expresiv sentiment,scoate adevarata ta fata la iveala
Trimiteți un comentariu