Tratat de razgandire

Stia ca toti oamenii aveau o menire in viata. Unii sa fie nimic, pentru ca altii sa se simta bine, altii sa fie falsi pentru ca restul sa isi constientizeze naturalete, cativa oameni erau lideri, pentru ca altii sa aiba un ideal, un loc pe scara sociala la care sa aspire, fiecare avea ceva, bun sau rau, cu un anume scop. Mama ii spunea mereu ca trebuie sa ajunga sus, sa isi formeze familie, sa fie femeie de cariera, sa nu depinda de nimeni, dar a ascultat-o vreodata? De mica a facut lucrurile cum a vrut, a rasucit literele cu care ia fost scris destinul de atatea ori, incat nu mai intelegea nimic. Se tot chinuia sa inteleaga, ea de ce a venit aici? Aici pe Pamant, locul asta in care soarele lumineaza suficient de atent incat sa nu arda, si indeajuns de iubitor incat sa incalzeasca. Cand era mica stia foarte bine ce trebuie sa faca, unde sa fie, ce va ajunge. Acum drumul se bifurca. La stanga era ei, erau visele, aspiratiile, era drumul pe care copilul din suflet stia ca trebuie sa il ia. La dreapta era drumul “care trebuie”, cel la care se gandise candva, cu multa teama. Un drum drept, fara obstacole, drumul usor care nu te duce nicaieri, dar iti consuma o buna bucata din timp.
Era prea mult. Nu mai vroia sa gandeasca. Se chinuie sa isi opreasca mintea care nu inceta sa zornaie in minte margele vechi, amintiri, vise. Nu a fost o visatoare, sau o persoana rationala. Nu a simit niciodata ca apartine unei anumite caegorii. Ii era atat de usor sa se adapteze oamenilor, vietii, locurilor...a ascultat intotdeauna rock-alternativ si muzica rap, clasica, jazz, blues...asculta orice. Ii placea orice. Nu putea sa se manifeste impotriva unui anumit gen, iar asta se intampla in adolescenta. Acum se manifesta in viata. Iar nu se mai oprea. Minte pe care a obligat-o sa gandeasca atat de mult, a ajuns sa o foloseasca, era unealta mintii, sclava ei. Vroia sa ramana pentru un moment cu ochii in gol, privind nimic, ne-gandind. Dar gandurile o acaparau, legat de orice: cu ce sa se imbrace, cum sa respire, ce sa faca de mancare, sau unde sa se duca sa manance. Cu tot cu acest zgomot in cap, nu a suportat niciodata linistea. Nu a simtit nevoia sa fie lasata in pace. S-a inconjurat mereu de oameni de frica mintii, cel mai crunt dusman, alaitul mortii sufletesti..

*pentru cei ce se pot opri